Super

Lectie de viata de la intelepti !

Care sunt cele șapte secrete care nu se împărtășesc niciodată!



1. Primul lucru care trebuie sa fie păstrat în secret, spun înțelepții, sunt planurile din viitorul îndelungat. Păstrați tăcerea, pana când se realizează acest plan. Multe dintr ideile noastre pot sa nu fie perfecte și sa aibă unele lacune sau puncte slabe, asa ca deseori o influenta externa le poate ușor distruge.

2. Al doilea lucru care este recomandat de înțelepți, nu povesti despre lucrurile de binefacere. Binefacerea in zilele noastre este un lucru rar. Nu va lăudați cu ea. Mândria aici nu își are locul.

3. Al treilea lucru care ni se recomanda este austeritatea. Nu spune la stânga si la dreapta despre modul tău de mâncare, somn, act sexual si asa mai departe.

4. In al patrulea rand, despre ce ar trebui sa taci este vorba despre curajul tău si eroism. Cineva trece peste momente grele in interiorul sau, cineva in exteriorul sau. Cineva devine popular si primește recunoștință si medalii, dar cineva poate a avut curaj care nu l-a afișat in ochii lumii.

5. In al cincilea rand, ar trebui sa taci despre cunoașterea spirituala si nu contează la ce nivel. Prima greșeală a cunoscătorului de adevăr, este dorința de a se împărtăși cu lucruri sufletești prea înalte. In loc sa povestești, pur si simplu încearcă sa aduci bunătate oamenilor.

6. Al șaselea lucru despre care ar trebui sa taci sunt discuțiile despre conflicte personale, situații familiare etc. Familia va fi mai puternica, dacă despre problemele ei, vei ști doar tu.

7. Al șaptelea lucru despre care trebuie sa taci, sunt discuții negative despre alții, de tipul ca cineva a venit cu pantofii murdari, sau alte bârfe.

Sursa: Eustiu

HABAR NU AVEM ...

HABAR NU AVEM DE CE SUNTEM ÎN STARE !!!

M-am întrebat adeseori care este cauza unui esec. Si am sa ma limitez sa scriu doar despre mine, asta ca sa evit sa "jignesc" cu sau fara voie pe vreunul mai sensibil care va avea curiozitatea sa citeasca....

In fine, sa revin: ca orice om, am incercat sa duc la bun sfarsit tot felul de proiecte, dar, ceea este si mai important, trebuie sa recunosc faptul ca mi-a luat ceva timp sa ma hotarasc sa iau decizia. Nu pot fi nici ipocrit incat sa imi asum mie toate meritele pentru reușitele mele in viata.... Nici vorba. Unele dintre realizarile mele s-au datorat unor oameni care au crezut in mine, mi-au dat incredere in mine si m-au impins de la spate. Si "hai, ca poti!"-ul asta al lor, combinat cu multa munca si putina sansa, m-au propulsat inspre succes. Sa nu va imaginati ca mi-au iesit toate! ...... Inca ma lupt pentru unele .....

Insa, am stat si m-am gandit de ce esuam si de ce inca de la inceput nu credem ca vom reusi. Pornim din star cu îndoială in noi, in puterile noastre.....

De câte ori ne gândim sa facem ceva, primul lucru care ne vine in minte este sa dam inapoi, sa incepem fraza cu "NU..."....si apoi urmeaza scuza....

De ce asa???

Pai....sa incepem cu inceputul: de mici, inca de la primii pasi pe care ii facem, auzim "nu ai voie sa....", "nu lua aia....", "nu face aia....", "nu te duce acolo....". Unul dintre primele cuvinte invatate de prunci este "NU". Poate imediat dupa ce invata sa spuna "mama"!

Cati dintre parinti spun copiilor lor si de ce nu au voie sa... Sau de ce sa nu faca nu stiu ce.... ??? De exemplu: pentru ca te vei lovi, pentru ca te va durea....nu stiu, motivul concret.

Asadar, lipseste motivul. Dar il auzim in mod repetat pe "NU". Zilnic. Si il invatam de mici.... Ne intra in cap. Incepe sa faca parte din noi. Devenim "eu" si "nu"....in curand intr-o stransa prietenie....

Apoi, crestem....devenim adolescenti. Incepem sa avem primele proiecte proprii: vrem sa intram la un liceu anume, dar ni se spune tot de acasa: "nu intri tu acolo...." Poate daca am auzi si completarea ".....dacă nu pui burta pe carte!...." atunci am înțelege ca, totusi avem o sansa!

Trece timpul si ne îndrăgostim pentru prima data de cineva, dar prietenii (daca nu chiar noi insine) ne spun: "N-o sa se uite aia/ala la tine...." Alt "NU" mare...

Apoi înaintăm in vârstă. Poate vrem alt serviciu....dar "nu cred ca ....doar n-o sa ma aleaga tocmai pe mine din cati vor fi la interviu...."

Sau, poate vrem sa mai facem o scoala, un curs, o facultate.....dar "nu sunt bani...." sau "nu este timp"..... Si tot asa....

O mica parte din viata noastra visam la mari aventuri, insa o mare parte din viata il repetam pe "NU"!

"NU" asta este un fel de piedica, dusman, sau idee preconceputa! Plecam din start cu ideea ca nu vom putea, nu avem cum, nu se poate, etc.. Este ca o scuza desueta, un motiv de neincepere a ceva... Plecam negandu-ne propriile putinte! Si ni se frang aripile inainte de a zbura!

Nu am generalizat, probabil exista si oameni care isi pun in gand ceva si reusesc pur si simplu, insa cativa dintre noi cred ca se vor regasi in acesta descriere....

Asadar, fixati-va obiective indraznete, faceti-va curaj, visati, sperati, luptati, rugati-va, munciti, eliberati-va de spaima de "nu", indrazniti si luati-va zborul catre idealurile voastre marete! Incercati!

HABAR NU AVEM DE CE SUNTEM IN STARE !!!

POVESTEA PAHARELOR

La 10 ani de la absolvirea liceului, un grup de tineri se întâlnesc şi merg la fostul diriginte, profesor iubit de toţi pentru modul în care a ştiut să-i trateze ca pe nişte oameni maturi, înţelegându-le, totodată, scăpările şi greşelile inerente adolescenţei. La el puteau apela de câte ori aveau o problemă, o întrebare, o frământare. Era mereu acolo pentru ei, nu le vorbea niciodată de sus şi, chiar daca era sever, era întotdeauna corect.

Dascălul s-a bucurat mult de venirea foştilor elevi. Pe cei mai mulţi nu-i văzuse de un deceniu. Despre cei mai mulţi ştia câte ceva, dar alte generaţii le luaseră locul în băncile şcolii, şi alţi copiii avuseseră nevoie de el, de grija şi atenţia lui. După saluturile şi complimentele inevitabile, aşezaţi comod în sufragerie, oaspeţii au început să povestească ce-au mai făcut, ce-au mai petrecut, ce-au mai trăit de când părăsiseră liceul. Dirigintele îi asculta cu plăcere şi bucurie pentru reuşitele unora şi simpatie pentru eşecurile altora, camuflate în lungi tăceri. Încet, încet, discuţia s-a transformat într-o serie de nemulţumiri la adresa vieţii de adult, cu stresul de fiecare zi, cu provocările şi obstacolele ei.

Zâmbind, gazada i-a părăsit pentru câteva momente, ca să pregătească ceva de băut. A pus pe o tavă pahare şi căni diferite, mai multe decât erau tinerii. Unele erau din cristal, altele din plastic, unele din porţelan de cea mai bună calitate, altele din cea mai banală ceramică. Scumpe şi ieftine. Alături a pus o carafă mare cu apă rece. S-a-ntors printre musafiri şi şi-a cerut scuze că nu a avut atâtea pahare asortate. A pus tava pe masă şi i-a urmărit cu interes cum îşi ia fiecare câte un recipient şi-şi toarnă apă în el.

După ce toată lumea a luat câte un pahar sau o cană în mână, profesorul le-a spus zâmbind:

– Aţi observat cum toţi aţi luat de pe tavă cele mai arătoase pahare, cele care păreau făcute din materiale scumpe, evitându-le pe cele ieftine şi mai puţin prezentabile? Deşi e absolut normal să vă doriţi şi să încercaţi să obţineţi ce e mai bun pentru voi, câteodată asta poate fi sursa problemelor voastre şi a stresului. Tot ceea ce voiaţi toţi era apa, nu paharele. Şi, totuşi, inconştient, toţi v-aţi întins după cele mai bune. Dacă vreţi, viaţa e apa, în timp ce slujbele, banii şi funcţiile sunt ca paharele. Sunt doar unelte pentru a menţine viaţa, calitatea ei nu depinde de ele. Dacă o să vă concentraţi să puneţi mâna pe cel mai făţos pahar, n-o să mai aveţi timp să vă bucuraţi sau măcar să gustaţi din apa din el.

Lumea mecanica

Din aceasta lume mecanica in care majoritatea merg dupa ceas, munca-acasa, munca-acasă... mi-am luat liber sa fiu atipic, sa-mi regasesc placerea in a face ce-mi place si sa-mi organizez singur timpul ce-l am de petrecut in aceasta viata. Renunt la complexele cai ale maturitatii si ma intorc la simplele cai ale copilariei.
Cu stresul dat de munca, placerea oferita de dans si dorinta de mai mult, continui sa merg inainte.
Am gasit drumul cu sens unic ratacit in infinitul plan abstract, al acestei lumi, dobandit fara voia mea doar pt ca am crescut si am uitat. Ma intorc si imbratisez viata, imi cer identitatea furata, ridic capul si-mi cer toate drepturile ce mi se cuvin de la viata. Vor fi doar ale mele si nu le voi mai rataci. Renunt a-mi mai fi incalcate si controlate drepturile de o lume marioneta ce sta mereu cu mana intinsa si-mi satbilesc singur regulile si prioritatile.

Am învățat

Am învățat ca viata este pe cât de dura pe atât de frumoasa.
Am învățat ca prietenii sunt putini si trebuie tratați cu mare respect, având grija sa le întorci aceeași prietenie de care te bucuri.
Am învățat ca plecam cu șanse egale de când ne naștem, însa diferența făcută este ca șansele pierdute (pe care nu ar trebuii sa le pierzi vreodată), sunt prinse din zbor de o alta persoana.
Am învățat ca pentru fiecare greșeală făcută in viata vei plăti pentru ea la un moment pentru a menține echilibrul dintre bine si rău.
Am învățat ca putem spune NU.
Am învățat ca poți reuși in viata si telul propus poate fi atins.
Am învățat ca familia este cel mai de preț lucru ce-l poate primi o persoana de la viata.
Am învățat ca toți vor sa traiască in vârful muntelui, dar nimeni nu este dispus sa-l escaladeze si sa se bucure de toată fericirea si creșterea ce au loc in timpul urcușului. Am învățat ca trebuie sa te bucuri de călătorie si sa nu te gândești doar la scopul ei. Am învățat ca e mai bine sa dai sfaturi doar când sunt cerute. Am învățat ca in timpul irosit puteam reuși multe lucruri.
Am învățat atât de multe, suntem conștienți de ele, sunt bine păstrate (poate prea bine), dar folosim ce am învățat in viata de zi cu zi?

Cum putem avea o viaţă împlinită ?

Ce trebuie să facem pentru a avea o viaţă împlinită ?

De-a lungul veacurilor, oamenii au încercat să găsească răspunsul la această întrebare cu ajutorul a diferite perspective religioase şi filozofice. În ultimii ani, această temă a intrat şi în vizorul cercetătorilor, pentru a identifica elementele care oferă oamenilor o viaţă împlinită şi fericită.

Cercetătorii au identificat 6 „obiceiuri ale fericirii” despre care spun că fiecare dintre noi ar trebui să le cultive:

● Fii atent! Cercetările arată că persoanele conştiente au un sistem imunitar mai puternic şi prezintă şanse mai mici de a fi ostile sau anxioase;
● Mulţumeşte! Studiile arată că simpla manifestare a recunoştinţei are puteri nebănuite. Exprimarea regulată a recunoştinţei promovează optimismul, o stare mai bună de sănătate şi un nivel mai mare al satisfacţiei referitoare la propria viaţă;
● Renunţă la pică şi ranchiună! Când îi iertăm pe cei ce ne-au supărat, ne place mai mult propria persoană, percepem mai multe emoţii pozitive şi ne simţim mai apropiaţi de ceilalţi;
● Ţine-ţi prietenii aproape! Conexiunile sociale joacă un rol esenţial în ceea ce priveşte fericirea, iar studiile arată că este mult mai importantă calitatea prietenilor decât numărul lor. De aceea, este esenţial să vă faceţi timp pentru persoanele apropiate;
● Faceţi mişcare! Activitatea fizică regulată duce la creşterea respectului de sine, reduce anxietatea şi stresul. Cercetătorii spun că ar putea fi chiar cea mai rapidă metodă de stimulare a fericirii;
● Practicaţi bunătatea! A fi buni cu alte persoane ne face să ne simţim bine. Actele altruiste stimulează aceleaşi regiuni din creier precum alimentele sau sexul.